Laboratorul american de auto-cosmetică “3ton Autochemical”, datează din 1976. În Rusia, produsele sub această marcă au apărut în 1996, când experţii americani au început cooperarea în mod activ cu compania Delfin Chemicals. Livrarea produselor neambalate direct din SUA şi ambalarea în containere în Rusia, au redus semnificativ costurile sale. Furnizorul abordează în prim plan factorul ştiinţific, nu commercial, pentru dezvoltarea noilor produse, datorită acestui fapt, a lansat o gamă largă de produse care sunt utilizate pe larg de către intuziaştii de automobile din întreaga lume.
Producţia 3ton Autochemical din Rusia, este supervizată de către specialiştii americani şi, ca urmare a calităţii bune, ocupă o poziţie de lider nu numai în SUA, dar şi pe pieţele din Rusia şi CSI.
Ecologice şi de calitate produsele 3ton Autochemical, îndeplinesc cele mai înalte standarde internaţionale, care a fost confirmate în mod repetat la diverse expoziţii de prestigiu.
Printre realizările companiei sunt aditivii pentru reducerea toxicităţii de gaze de eşapament şi aerosolii de curăţare, care nu dăunează stratului de ozon din atmosferă.
Pentru cercetăriile şi performanţele sale în domeniul produselor de protecţie a mediului ambiant, companiei 3ton Autochemical, i s-a acordat premiul «Green Ball», de către Societatea Americană a Automobiliştilor şi, a fost căştigătoarea premiului «Open Air», de către Societatea Internaţională pentru Protecţia atmosferei Pământului.
Astăzi gama de produse 3ton Autochemical, cuprinde mai multe categorii:aditivi pentru sistemul de alimentare, toate tipurile de detergenţi pentru diferite suprafeţe, autochimii profesionale şi autocosmetică, materiale de întreţinere şi reparaţii a sistemelor de răcire, accesorii şi kituri pentru îngrijirea auto, uleiuri, unguenţi şi lichide de spălare.
3ton – PRODUSE AUTOCHIMICE PENTRU AUTOMOBILE MODERNE!