Uleiurile se clasifică în conformitate cu următoarele sisteme:

• GOST 17479.1-85 (Rusia);
• SAE (Societatea Inginerilor Automobilişti);
• API (Institutul American al Petrolului - SUA);
• АСЕА (Asociaţia Constructorilor de Automobile din Europa, care a înlocuit ССМС din 1996).

În Europa, SUA, Japonia şi alte ţări este în vigoare clasificarea SAE (Societatea Inginerilor Automobilişti). Conform clasificării SAE uleiurile se divizează în:

• Uleiuri de iarnă datorită viscozităţii reduse asigură pornirea rece la temperaturi joase, însă la temperaturi înalte nu asigură gresarea corespunzătoare a motorului.
  Uleiuri de vară gresează eficient motorul la temperaturi înalte, dar nu asigură pornirea rece la temperaturi ale aerului mai joase de 0°С. 
• Uleiuri pentru toate sezoanele la temperaturi joase posedă viscozitatea uleiurilor de iarnă, iar la temperaturi înalte – a celor de vară.

Uleiurile de iarnă se marchează cu litera W (de la cuvântul winter - iarnă). SAE divizează uleiurile de motor în 10 clase, care diferă după caracteristicile de viscozitate şi temperatură.  Simbolurile tipice pentru uleiurile de iarnă - OW, 5W, 10W, 15W, 20W şi 25W, celor de vară - 20, 30, 40 şi 50. Cu cât este mai mică cifra care indică clasa uleiului de iarnă, cu atât este mai joasă temperatura, la care uleiul îşi păstrează funcţionabilitatea, adică gresează eficient suprafeţele de contact, ajungând facil la ele. Cu cât este mai mare cifra clasei uleiului de vară, cu atât mai bine uleiul îşi păstrează viscozitatea la temperaturi înalte, întreţinând o peliculă uleioasă constantă între suprafeţele de contact. Clasa de viscozitate a uleiurilor pentru toate sezoanele se marchează prin cratimă (-), de exemplu, 10W-40; totodată cu cât  este mai mare diferenţa dintre primul şi al doilea număr în simbol, cu atât  acest ulei va fi funcţionabil într-un diapazon mai mare de temperaturi.

Clasificarea uleiurilor conform SAE

La selectarea aşa numitei clase de "iarnă" de viscozitate este necesar de a se călăuzi de valorile temperaturilor medii de iarnă în regiunea unde se exploatează automobilul dvs. Totodată recomandăm să vă folosiţi de următorul tabel:

Respectând aceste recomandări Dvs. şi automobilul dvs. veţi fi asiguraţi de problemele legate de pornirea motorului în perioada de iarnă, precum şi de urmările negative pentru motor (cum ar fi uzura sporită şi "griparea" în timpul şi imediat după pornire, când motorul funcţionează în regim de "deficit" de ulei), care apar ca urmare a folosirii uleiurilor cu clasa de viscozitate necorespunzătoare. Este necesar de memorat, că la fiecare pornire a motorului (nu numaidecât în condiţii de ger puternic, dar şi la temperaturi pozitive) este necesară o anumită perioadă de timp pentru ca pompa de ulei să pompeze uleiul în sistemul de gresare şi să ajungă la toate suprafeţele de contact. În această perioadă de timp motorul va funcţiona anume în regim de "deficit" de ulei, despre care am menţionat mai sus. Este de la sine înţeles, că în acest timp creşte considerabil fricţiunea şi uzura. Astfel cu cât uleiul poate să-şi păstreze fluiditatea la temperaturi joase, cu atât mai repede va fi pompat prin sistemul de gresare şi va asigura protecţia motorului. Cele mai bune în acest sens sunt uleiurile de motor de clasa "0W". Cât priveşte selectarea aşa numitei clase de "vară", trebuie de menţionat, că majoritatea producătorilor de automobile recomandă utilizarea uleiurilor de clasa "40" conform SAE. Acest fapt se explică prin intensitatea termică înaltă a motoarelor cu ardere internă   moderne şi prezenţa temperaturilor înalte, presiunilor specifice şi vitezelor axiale în diferite zone ale motorului (segmente de piston, arborele de distribuţie, rulmenţii arborelui cotit etc.). În aceste condiţii severe uleiul trebuie să-şi păstreze viscozitatea, îndeajuns pentru formarea peliculei uleioase şi răcirea cuplurilor de frecare. Acest obiectiv devine foarte actual  pentru prevenirea uzurii sporite, "gripării" şi blocării pe timp de vară ca urmare a supraîncălzirii motorului din cauza posibilelor defecte ale sistemului de răcire.

De asemenea există clasificarea API (Institutul American al Petrolului), adoptată în multe ţări, care îmbină caracteristicile de exploatare a uleiurilor cu condiţiile de funcţionare a motorului. Condiţiile de utilizare a uleiurilor se marchează prin două litere:

• prima determină tipul motorului (S – pe benzină, С – combustibil diesel),
• a doua (А, В, С, D, E, F, G, Н) – nivelul caracteristicilor de exploatare ale uleiului de motor.

Totodată condiţiile de utilizare a uleiului se rigidizează corespunzător creşterii numărului de ordine a literei alfabetului. Uleiurile de clasele SA şi CA sânt destinate pentru motoare cu regim neforţat, construite până în anii 70, ce funcţionează la sarcini uşoare. Uleiurile de clasele SH şi CD – pentru motoare intens forţate cu multe supape şi motoare cu turbosuflantă, ce funcţionează în condiţii de exploatare dificile la sarcini sporite (modelele fabricate cu începere din 1989). Pe ambalaj, de regulă, se marchează clasa uleiului conform ambelor sisteme.

Clasificarea caracteristicilor de exploatare conform API

Conform clasificării API uleiurile se divizează în grupe corespunzător  nivelului caracteristicilor. Marcajul grupelor constă din două litere. Prima literă indică destinaţia: :

• S – pentru motoare cu benzină,
• С - pentru motoare cu combustibil diesel.

Litera a doua în ordine alfabetică consemnează nivelul de calitate (a se vedea mai sus). Majoritatea uleiurilor de motor universale străine – sânt utilizate atât pentru motoarele cu benzină, cât şi pentru motoarele diesel. Asemenea uleiuri se marchează printr-un simbol dublu, de exemplu:   SF/CC, SG/CD etc.  Destinaţia principală a uleiului este indicată de primele două litere (până la semnul de separaţie). Pentru automobilele cu motoare cu benzină fabricate în ţările CSI drept normă serveşte uleiul cu nivelul de calitate SF. Tendinţa este de asemenea natură, că uleiurile în majoritatea cazurilor se fabrică pentru toate sezoanele. Totodată multe uleiuri pot fi folosite atât  pentru motoarele cu benzină, cât şi pentru motoarele diesel, totuşi ultima este caracteristică doar uleiurilor de motor pentru autoturisme.

Dezvoltarea clasificării uleiurilor de motor conform API

Uleiurile de clasa SG conform API – se consideră clasa superioară a uleiurilor, fabricate pe bază minerală. Pentru autoturisme cu motor diesel trebuie de utilizat uleiurile de clasele CD, СЕ, CF etc. De asemenea trebuie de menţionat faptul, că nu se recomandă utilizarea pentru motoarele diesel cu turaţie înaltă ale autoturismelor a uleiului destinat motoarelor diesel pentru autocamioane.  Pentru motoarele diesel pentru autocamioane se recomandă utilizarea uleiurilor de clasele  CF-4, CG etc. Uleiurile energoeconomice se marchează cu simbolul EC (Energy Conserving)  după clasa API (de exemplu, API  SL/CF/ЕС). Asemenea uleiuri, de regulă, asigură o economie a combustibilului.

Pentru o clasificare mai simplificată uleiurile de motor se divizează în trei grupe mari, care caracterizează compoziţia uleiului. Uleiurile se divizează în:

• minerale (obţinute din produse petroliere),
• sintetice (pe calea sintezei),
• semisintetice (reprezentând un amestec al primelor două).

Asemenea divizare este justificată pe deplin, deoarece uleiurile minerale şi sintetice diferă după caracteristicile de viscozitate şi temperatură, deci – şi după domeniul de aplicare a lor, cât şi după cost, ceea ce este foarte important. Trebuie de menţionat, că un rol important îl au şi diverşii aditivi, care influenţează, în primul rând, caracteristicile uleiului, cât şi asupra costului.

Prin ce se deosebesc uleiurile minerale şi cele sintetice?

Diferenţa rezidă în principal în compoziţia moleculară a bazei uleiului. În procesul de fabricare a uleiurilor sintetice se "clădesc" (se  sintetizează) molecule cu proprietăţi de exploatare optime impuse. Uleiurile sintetice spre deosebire de cele minerale posedă o stabilitate chimică şi termică maximă. Stabilitatea chimică înseamnă, că în timpul funcţionării motorului uleiurile  sintetice nu suferă careva transformări chimice (oxidare, parafinare etc.), care să înrăutăţească caracteristicile de exploatare. Stabilitatea termică presupune conservarea valorii optime a viscozităţii uleiului într-un diapazon larg de temperaturi, ceea ce presupune pornirea lejeră şi sigură a motorului pe timp geros şi totodată protecţia maximă a motorului în zonele cu cele mai ridicate temperaturi ale acestuia în timpul funcţionării la viteze şi sarcini sporite.

Datorită particularităţilor compoziţiei moleculare uleiurile sintetice posedă o fluiditate şi capacitate sporită de penetrare. (în comparaţie cu cele minerale)

Recomandări

• Ţineţi cont de recomandările, expuse în instrucţiunea de exploatare;
• Diapazonul de temperaturi, indicat pe ambalajul uleiului, este de ordinul recomandărilor;
• Nu apreciaţi uleiul după culoare, deoarece majoritatea aditivilor conferă uleiului un aspect mai întunecat;
• În cazul unor condiţii de exploatare dificile (ambuteiaje, drumuri desfundate) trebuie de efectuat schimbul uleiului de 1,5-2 ori mai des, deoarece la folosirea primelor trepte ale cutiei de transmisie uleiul "îmbătrâneşte" mai rapid, acelaşi lucru se recomandă pentru automobilele cu motoare vechi uzate;
• Trebuie de adăugat ulei de aceeaşi marcă, care este turnat în motor, deoarece amestecarea diferitor aditivi aduce la înrăutăţirea considerabilă a caracteristicilor uleiului;
• Nu amestecaţi uleiurile minerale cu cele sintetice, şi nu adăugaţi ulei mineral în ulei semisintetic, din cauza solubilităţii diferite a aditivilor, asemenea amestecare va avea drept consecinţă formarea unui sediment  insolubil;
• Adăugarea în ulei a diferitor preparate pot să contribuie la îmbunătăţirea unor caracteristici şi la înrăutăţirea bruscă a altora, deoarece se perturbează starea de echilibru perfectă a pachetului de aditivi, modificaţi compoziţia uleiului doar în cazuri extreme.

Multitudinea de tipuri, execuţii ale motoarelor şi condiţiilor de funcţionare ale acestora prestabilesc necesitatea utilizării pentru lubrifiere a uleiurilor de motor cu caracteristici ce diferă considerabil. Constructorii de motoare în instrucţiunile de exploatare, iar producătorii uleiurilor de motor în prospectele de reclamă, la marcarea ambalajului folosesc unele şi aceleaşi denumiri convenţionale ale proprietăţilor, domeniilor de utilizare şi caracteristicilor uleiurilor, convenite în clasificări:

• SAE (Societatea Americană a Inginerilor Automobilişti),
• API (Institutul American al Petrolului),
• АСЕА (Asociaţia Producătorilor de Automobile din Europa) din 1996 a înlocuit
• ССМС (Comitetul Producătorilor de Automobile al Pieţei Comune Europene),
• ILSAC (Comitetul Internaţional pentru standardizarea şi aprobarea materialelor lubrifiante – clasificare comună americano-japoneză),
• MIL-L (specificaţiile Departamentului Forţelor Armate al SUA),
• GOST 17479.1-85 (Clasificarea Federaţiei Ruse conform caracteristicilor de viscozitate, temperatură  şi  exploatare).

Suplimentar, marii producători de automobile efectuează încercările uleiurilor după programe proprii, uleiurile, care au susţinut aceste încercări, sunt admise în calitate de uleiuri de primă alimentare a tuturor sau anumitor tipuri de tehnică de fabricaţie proprie. Asemenea specificaţii se numesc aprobări. Cele mai importante şi mai des întâlnite specificaţii de firmă (aprobări) pentru uleiurile de motor se marchează după cum urmează: 

• Volvo VDS, Volvo VDS-2;
• Volkswagen: VW 500.00, VW 501.00, VW 502.00, VW 505.00;
• Rover: RES 22 OL G-4, RES 22 OL PD-2, RES 22 OLD-5;
• BMW "Special Oils";
• Mercedes-Benz: MB 229.1, MB 228.5, MB 228.2/3, MB 228.0/1, MB 227.0/1;
• MAN 270, MAN 271, MAN QC 13017, MAN M 3275, MAN M 3277;
• MTU Type 1, MTU Type 2;
• MACK EO-K, MACK EO-L;
• Ford: E3E-M2C 153-Е (în SUA), WSE-M2C 903 (în Europa);
• General Motors: GM 6094 M,GM 4718 M, GM 4717 M.

În conformitate cu clasificarea SAE se reglementează caracteristicile de viscozitate şi temperatură ale uleiurilor de motor, adică viscozitatea lor practică. Caracteristicile de exploatare ale uleiurilor (calitatea)  se determină conform clasificărilor elaborate de API şi АСЕА, precum şi de clasificarea ССМС învechită, dar uneori aplicabilă încă. Din toate clasificările de viscozitate ale uleiurilor de motor existente pentru motoarele în patru timpi cea mai des aplicabilă în Rusia este clasificarea SAE, elaborată după metodica Societăţii Americane a Inginerilor Automobilişti (Society of Automotive Engineers). Conform SAE a fost armonizat standardul GOST 17479.1-85. Standardele europene se consideră mai severe decât cele americane. Se explică prin faptul, că condiţiile de exploatare şi motoarele mult mai compacte ale modelelor europene permit de dezvoltat o putere mult mai mare de pe unitate de volum.

Clasificările şi marcajele principale

Clasificarea uleiurilor de motor SAE

Clasificarea SAE a uleiurilor de motor după viscozitate, elaborată de Asociaţia Americană a Inginerilor Automobilişti (SAE), divizează uleiurile conform claselor de fluiditate, adică după capacitatea uleiului de a curge şi totodată de a se "lipi" de suprafaţa metalului. Această clasificare este în vigoare în Europa, SUA, Japonia şi alte ţări.

 Pentru informare 

Viscozitatea  lichidului – este expresia fricţiunii interioare a moleculelor acestuia una de alta. Se consideră, că viscozitatea – este rezistenţa, care împiedică deplasarea unei particule de ulei.

 La momentul actual  viscozitatea cinematică a uleiurilor de motor se măsoară la două temperaturi (40°С şi 100°С)  în centistokes (prescurtat cST sau сСт).  Se şi măsoară, de exemplu, în capilare-viscozimetre, ca timpul de scurgere a unei anumite cantităţi de ulei dintr-un recipient foarte îngust la acţiunea forţei de greutate în mm2/с. 

Viscozitatea dinamică se măsoară în milipascali-secunde la temperatura  150°С (prescurtat mPas sau мPа•с).

Aptitudinea de pompare – capacitatea pompei de ulei de pompare a uleiului la temperatura minimă.

Gradul de rotire -  capacitatea demarorului de a roti motorul la  temperatura minimă.

Clasa SAE informează consumatorul despre diapazonul de temperaturi ale mediului înconjurător, în care uleiul va asigura rotirea motorului cu demarorul (prima coloană din stânga), pomparea uleiului cu pompa de ulei prin sistemul de gresare sub presiune la pornirea la rece, în regim de neadmitere a frecării uscate în angrenajele de fricţiune (coloana a doua din stânga), şi gresarea sigură pe timp de vară în timpul funcţionării îndelungate în regim de viteză maxim şi regim sub sarcină.

Clasificarea   SAE J 300 APR 97

 * Viscozitatea se măsoară după metoda ASTM D 5293 cu viscozimetrul CCS.

** Viscozitatea se măsoară după metoda ASTM D 4684 cu viscozimetrul MRV; tensiunea tangenţială nu se admite la oricare valoare a viscozităţii.

*** Viscozitatea se măsoară după metoda ASTM D 445 cu ajutorul viscozimetrului capilar (cinematică).

**** Viscozitatea se măsoară după metodele ASTM D 4683 sau CEC L-36-A-90 cu imitatorul conic al rulmentului.

*a Reprezintă valoarea pentru clasele SAE 0W-40, 5W-40, 10W-40.

*аа Reprezintă valoarea pentru clasele SAE 40, 15W-40, 20W-40, 25W-40.

Clasificarea divizează uleiurile de motor în şase clase de iarnă (0W, 5W, 10W, 15W, 20W şi 25W) şi cinci de vară (20, 30, 40, 50 и 60). În aceste şiruri numerele mai mari indică viscozitatea mai înaltă.

Uleiurile pentru toate sezoanele, bune pentru utilizare pe întreg parcursul anului, se marchează printr-un număr binar, unul din care indică clasa de iarnă, celălalt – clasa de vară, de exemplu,  SAE 5W-30 sau 10W-40, 15W-40, 20W-50 etc.

Clasificarea  SAE J 300 APR 97 pentru uleiurile de iarnă stabileşte valorile maxime ale viscozităţii dinamice la temperaturi joase şi valorile minime ale viscozităţii cinematice la 100°С. Pentru uleiurile de vară sunt stabilite limite ale viscozităţii cinematice la 100°С şi valorile minime ale viscozităţii dinamice la 150°С şi viteza de lunecare 106 с-1.

Uleiurile pentru toate sezoanele corespund în aceeaşi măsură cerinţelor prezentate faţă de un ulei de iarnă şi faţă de un ulei de vară, adică au o dependenţă a viscozităţii faţă de temperatură foarte lină. Aceasta se atinge prin îngroşarea uleiurilor cu viscozitate redusă cu aditivi macropolimerici speciali, care  sporeşte indicele de viscozitate, altfel spus, care îngroşează mai bine uleiul în diapazonul de temperaturi înalte, decât în diapazonul de temperaturi joase, şi (sau) prin utilizarea de componente sintetice în calitate de bază a uleiului.

Clasificarea uleiurilor de motor API

Clasificarea API (American Petroleum Institute Institutul American al Petrolului) mai este denumită clasificarea după nivelul de calitate. Această clasificare divizează  uleiurile de motor în două categorii «S» (service) şi «С» (commercial). La prima categorie se referă uleiurile, destinate spre utilizare în motoarele cu benzină, iar la a doua – în motoarele diesel (uleiurile diesel).  Uleiurile universale, care pot fi utilizate pentru lubrifierea atât a motoarelor cu benzină, cât şi a motoarelor diesel, se marchează cu simbolurile ambelor categorii (prin bară). De exemplu: SF/CD, SJ/CF-4, СF-5. Prima specificaţie indică preferinţa utilizării, adică SG/CD – este mai preferabil de utilizat pentru motoarele cu benzină:  CD/SG -    este mai preferabil de utilizat pentru motoarele diesel.

Simbolul este compus din două litere, prima determină apartenenţa la una din cele două categorii, a doua indică nivelul caracteristicilor de exploatare. Cu cât litera a doua se află mai aproape de începutul alfabetului latin, cu atât caracteristicile de exploatare ale uleiului dat sunt mai joase. Cu cât mai departe se află această literă după alfabet, cu atât acest ulei este destinat celor mai moderne modele de automobile.

Clasele uleiurilor diesel CD şi CF se divizează în uleiuri pentru motoare diesel în 2 şi 4 timpi, marcate printr-o cifră adăugătoare, de exemplu, CD II, CF-2, CF-4, CG-4.

Apartenenţa uleiului la o anumită clasă se stabileşte pe parcursul încercărilor de clasificare în motoare sau instalaţii de motoare. Totodată se evaluează proprietăţile de spălare, dispersare, antiuzură, anticorosive, antioxidante şi altele ale uleiurilor certificate.

Nivelul caracteristicilor de exploatare în ordinea creşterii lor se notează cu primele litere ale alfabetului latin, şi se pun după simbolurile categoriilor «S» sau «С».

Nivelul caracteristicilor de exploatare conform API pe măsura creşterii cerinţelor prezentate faţă de calitate în categoria «S» se divizează în nouă clase (SA, SB, SC, SD, SE, SF, SG, SH şi SJ), iar în categoria «С»  în unsprezece clase (СА, СВ, СС, CD, CD-11, СЕ, CF, CF-2, CF-4, CG-4, CH-4).

Clasificarea API se redactează permanent. Clasele învechite de uleiuri se exclud (de exemplu, SA-SG – pentru motoarele cu benzină şi СА-СЕ  - pentru motoarele diesel). Cu toate acestea, aceste clase de uleiuri nu sunt scoase din fabricaţie – deoarece există automobile, motoarele cărora utilizează aceste uleiuri, astfel aceste uleiuri se fabrică anume pentru asemenea automobile.  

Uleiurile de clasele API, învechite în SUA, trebuie utilizate doar dacă acestea sunt recomandate de producătorii de tehnică, sunt indicate de ei în instrucţiunea de exploatare. 

 În redacţiile noi ale clasificării se prezintă şi variantele de substituire – de exemplu, se menţionează, că în locul uleiurilor universale vechi de clasele  SE/CC şi  SF/CC se poate de utilizat uleiurile de clasa SG. În afară de aceasta, în clasificare s-au introdus şi clase noi SJ şi СН. Uleiurile acestor clase, la momentul actual, posedă cele mai bune caracteristici de exploatare.    

Clasificarea uleiurilor de motor АСЕА

Marii producători de automobile din ţările europene au elaborat şi cu începere din          1 ianuarie 1996 au pus în aplicare   Clasificarea uleiurilor de motor АСЕА (Association des Constracteuis Europeen des Automobiles – Asociaţia Constructorilor de Automobile Europeni), care se bazează pe metodele europene de încercare, precum şi aplică unele metode motor şi fizico-chimice de încercare general recunoscute conform  API, SAE şi ASTM.

 Clasificarea АСЕА a înlocuit clasificarea abrogată ССМС (Comitetul Producătorilor de Automobile al Pieţei Comune Europene), care uneori se mai menţionează în documentaţia şi descrierea uleiurilor şi a aprobat una nouă, mult mai severă, în comparaţie cu  ССМС, clasificarea europeană a uleiurilor de motor după caracteristicile de exploatare.

Din 1 martie 1999 toate uleiurile noi trebuie să corespundă unor cerinţe mai moderne – cerinţelor АСЕА-98. Totodată cu începere din 1 martie 2000 se admite folosirea cerinţelor  АСЕА-96.  După această dată toate uleiurile trebuie să corespundă cerinţelor  АСЕА-98. 

Există trei categorii АСЕА diferite 

• А (pentru motoarele cu benzină pentru autoturisme);   
• В (clasa de uleiuri pentru motoarele diesel de putere mică (Light Duty), instalate pe autoturisme şi autocamioane de mic tonaj);   
• Е (clasa de uleiuri pentru motoarele diesel de putere mare (Heavy Duty) pentru autocamioane de tonaj mare, autobuse, tractoare etc.).
• Cifra, care urmează după literă,  indică caracteristicile de exploatare ale uleiului. Uleiurile de motor din fiecare grupă se divizează pe categorii (1-5). Cu cât numărul de ordine este mai mare în grupă, cu atât mai calitativ este uleiul de motor. La modificarea pe viitor a clasificării  АСЕА se modifică codul anului şi prin aceasta se stabileşte o nouă clasă, de exemplu, А1-96 se înlocuieşte cu  А1-98, АЗ-96 cu АЗ-98.
• Cerinţele standardelor europene prezentate faţă de calitatea uleiurilor de motor sunt mai severe, decât cele americane.
• În Europa condiţiile de exploatare şi execuţia motoarelor diferă de cele americane:
• printr-un grad mai sporit al intensităţii şi rotaţiilor maxime;   
• printr-o greutate mai mică a motoarelor;   
• printr-o putere specifică mai mare;   
• prin viteze de deplasare admisibile mai mari;   
• prin regimuri mai dificile ale transportului urban.

În virtutea acestor particularităţi încercările uleiurilor de motor se efectuează pe motoare europene conform metodicilor, diferite de cele americane. Acest fapt nu permite compararea directă a nivelurilor de cerinţe şi standarde АСЕА şi API.

Sistemul European de clasificare АСЕА prevede  încercări de laborator şi de motor (la stand), cu ajutorul cărora se verifică indicii de calitate pentru asigurarea unei lubrifieri garantate şi permanente a motoarelor în oricare condiţii de exploatare şi temperaturi, deoarece se consideră, că aceştia constituie singurii factori principali care asigură funcţionarea fiabilă şi neîntreruptă a motoarelor.