Etilen-glicol contribuie la apariţia procesului de coroziune pe suprafeţele de metal. Pentru a evita acest lucru, în antifreeze se adaugă aditivi anti-coroziune. De asemenea, antifreeze-ul nu trebuie să facă spumă, pentru aceasta în el se toarnă aditivi anti-spumă.

Antigelul (tosol) face parte din lichidele de răcire tradiţionale. Datorită compoziţiei sale, care include silicaţi, boraţi, nitriţi şi alte substanţe, el rezistă cu succes la coroziune. În afară de aceasta, există inhibitori fără silicaţi pentru protejarea aluminiului,  o anumită parte a acestora aplică merkaptobenztiazol de sodiu (protecţia cuprului, alamei), alţii - boraţi sau fosfaţi.

Pentru protecţia aliajelor de aluminiu de cele mai deseori se utilizează metasilicat de sodiu, acesta este un inhibitor foarte eficace, dar, din păcate, el ţine deja de trecut. Dezvoltarea tehnologiei a ajuns departe, şi în  motoarele de astăzi, cu temperaturi de funcţionare ridicate şi fluxuri termice dense, el nu poate fi utilizat.

Nitrit. Este utilizat ca inhibitor de coroziune de cavitaţie. Are dezavantaje: interacţiunea cu aminele şi formarea substanţelor cancerigene, foarte repede se consumă. În plus, el la finisarea funcţiei sale nu dispare nicăieri, ci se transformă în forme inactive. Treptat, concentraţia acestuia creşte, fapt ce duce la coroziunea aliajelor de aluminiu şi de lipire. Mai departe, aditivii utilizaţi se transformă în sedimente şi acoperă pereţii interiori ai sistemului de răcire. Ca rezultat, se diminuează funcţia de trecere a canalului şi se reduce evacuarea căldurii.

Există o opţiune mai bună. Pentru a obţine o protecţie mai eficientă împotriva coroziunii sistemului de răcire, este mai rezonabil să treceţi la lichidele de răcire, care conţin un ansamblu de inhibitori de coroziune pe bază de carboxilaţi. Aceste lichide de răcire de nouă generaţie sunt mult mai superioare, în ceea ce priveşte calităţile sale de lucru, faţă de cele tradiţionale.

Antifreeze-urile date  includ în sine, pe lîngă compoziţia de săruri ale acizilor carboxilici şi inhibitori de coroziune a cuprului, aditivi anti-spumă, coloranţi. În ceea ce priveşte silicaţii, nitriţii, fosfaţii, boraţii, şi aminele, aceştia lipsesc din compoziţie.

În ce constă diferenţa lor faţă de inhibitorii tradiţionali? Inhibitorii de nouă generaţie formează o peliculă protectoare mult mai subţire pe elementele sistemului de răcire. În plus, aceştia se consumă mult mai econom spre deosebire de cei tradiţionali - numai dacă apar focare de coroziune. Din acest motiv, lichidele de răcire de nouă generaţie pot fi eficiente pînă chiar şi la 250 mii km parcurşi, în cazul în care sunt exploatate corect.

Deci, putem spune că antifreeze-urile cu silicat şi cu carboxilat sunt produse pe bază de etilenglicol. Cu toate acestea, antifreeze-ul cu silicat, protejînd sistemul de răcire de la coroziune, în timpul funcţionării formează în interiorul sistemului un strat de piatră, acest fapt poate duce la scăderea transferului de căldură în sistemul de răcire. Pe cînd antifreeze-ul cu carboxilat, spre deosebire de cel cu silicat, localizează coroziunea exclusiv în locurile unde aceasta apare.

Cu toate acestea, trebuie de ţinut cont că se întîlneşte în aditivii în antifreeze o serie de inhibitori de coroziune standard, de exemplu, tolitriazol, dar aceasta va reduce în mod semnificativ durata lor de viaţă. Înşişi carboxilaţii, de asemenea, nu sunt veşnici şi pot să se dezintegreze în compuşi chimici secundari (inutili sau dăunători), dar, de asemenea, pot reacţiona cu antifreeze-urile tradiţionale. În rezultat, se obţin compuşi care nu pot lucra ca inhibitori de coroziune.

Lista neajunsurilor lichidelor de răcire cu carboxilat pe bază de acizi organici nu se termină aici. De exemplu, ele sunt dăunătoare pentru majoritatea materialelor de etanşare. Din acest motiv, mulţi tehnicieni se opun utilizării lor în motoarele diesel. Ba mai mult, antifreeze-urile pe bază de acizi organici sunt mai puţin vîscoşi, comparativ cu lichidele tradiţionale, astfel se explică cauza scurgerilor lor frecvente.

Potrivit multor experţi, în ciuda numeroaselor neajunsuri semnificative, tehnologia cu carboxilat în prezent rămîne a fi cea mai modernă, iar antifreeze-urile cu carboxilat se evidenţiază prin caracteristicele lor optime de lucru.

Recent, în Rusia, de asemenea, au început să se producă antifreeze-uri cu carboxilat. Drept exemplu pot servi  antifreeze-urile LUXE G13 GALBEN LINE care se includ în această categorie de lichide de răcire. Antifreeze-urile acestei mărci comerciale sunt rezultatul realizărilor ştiinţifice în domeniul protecţiei de coroziune a metalelor. Ansamblul de aditivi ai antifreeze-urilor YELLOW LINE G13 constă din  acizi carboxilici ecologici, care nu prezintă nici un pericol pentru mediul ambiant.

LUXE YELLOW LINE G13 este un pas nou în lumea lichidelor de răcire, succesor al antifreeze-ului tradiţional, şi altor lichide de răcire, produse în baza tehnologiilor tradiţionale.