Uleiurile se clasifică în conformitate cu următoarele sisteme:

• GOST 17479.1-85 (Rusia);
• SAE (Societatea Inginerilor Automobilişti);
• API (Institutul American al Petrolului - SUA);
• АСЕА (Asociaţia Constructorilor de Automobile din Europa, care a înlocuit ССМС din 1996).

În Europa, SUA, Japonia şi alte ţări este în vigoare clasificarea SAE (Societatea Inginerilor Automobilişti). Conform clasificării SAE uleiurile se divizează în:

• Uleiuri de iarnă datorită viscozităţii reduse asigură pornirea rece la temperaturi joase, însă la temperaturi înalte nu asigură gresarea corespunzătoare a motorului.
  Uleiuri de vară gresează eficient motorul la temperaturi înalte, dar nu asigură pornirea rece la temperaturi ale aerului mai joase de 0°С. 
• Uleiuri pentru toate sezoanele la temperaturi joase posedă viscozitatea uleiurilor de iarnă, iar la temperaturi înalte – a celor de vară.

Uleiurile de iarnă se marchează cu litera W (de la cuvântul winter - iarnă). SAE divizează uleiurile de motor în 10 clase, care diferă după caracteristicile de viscozitate şi temperatură.  Simbolurile tipice pentru uleiurile de iarnă - OW, 5W, 10W, 15W, 20W şi 25W, celor de vară - 20, 30, 40 şi 50. Cu cât este mai mică cifra care indică clasa uleiului de iarnă, cu atât este mai joasă temperatura, la care uleiul îşi păstrează funcţionabilitatea, adică gresează eficient suprafeţele de contact, ajungând facil la ele. Cu cât este mai mare cifra clasei uleiului de vară, cu atât mai bine uleiul îşi păstrează viscozitatea la temperaturi înalte, întreţinând o peliculă uleioasă constantă între suprafeţele de contact. Clasa de viscozitate a uleiurilor pentru toate sezoanele se marchează prin cratimă (-), de exemplu, 10W-40; totodată cu cât  este mai mare diferenţa dintre primul şi al doilea număr în simbol, cu atât  acest ulei va fi funcţionabil într-un diapazon mai mare de temperaturi.

Clasificarea uleiurilor conform SAE

La selectarea aşa numitei clase de "iarnă" de viscozitate este necesar de a se călăuzi de valorile temperaturilor medii de iarnă în regiunea unde se exploatează automobilul dvs. Totodată recomandăm să vă folosiţi de următorul tabel:

-30 0 С şi mai joase	0W
de la  -20 până la  -25 0 С	5W
de la  -15 până la   -20 0 С	10W
de la   -10 până la   -15 0 С	15W
de la   -5 până la   -10 0 С	20W
de la    -5 0 С	25W

Respectând aceste recomandări Dvs. şi automobilul dvs. veţi fi asiguraţi de problemele legate de pornirea motorului în perioada de iarnă, precum şi de urmările negative pentru motor (cum ar fi uzura sporită şi "griparea" în timpul şi imediat după pornire, când motorul funcţionează în regim de "deficit" de ulei), care apar ca urmare a folosirii uleiurilor cu clasa de viscozitate necorespunzătoare. Este necesar de memorat, că la fiecare pornire a motorului (nu numaidecât în condiţii de ger puternic, dar şi la temperaturi pozitive) este necesară o anumită perioadă de timp pentru ca pompa de ulei să pompeze uleiul în sistemul de gresare şi să ajungă la toate suprafeţele de contact. În această perioadă de timp motorul va funcţiona anume în regim de "deficit" de ulei, despre care am menţionat mai sus. Este de la sine înţeles, că în acest timp creşte considerabil fricţiunea şi uzura. Astfel cu cât uleiul poate să-şi păstreze fluiditatea la temperaturi joase, cu atât mai repede va fi pompat prin sistemul de gresare şi va asigura protecţia motorului. Cele mai bune în acest sens sunt uleiurile de motor de clasa "0W". Cât priveşte selectarea aşa numitei clase de "vară", trebuie de menţionat, că majoritatea producătorilor de automobile recomandă utilizarea uleiurilor de clasa "40" conform SAE. Acest fapt se explică prin intensitatea termică înaltă a motoarelor cu ardere internă   moderne şi prezenţa temperaturilor înalte, presiunilor specifice şi vitezelor axiale în diferite zone ale motorului (segmente de piston, arborele de distribuţie, rulmenţii arborelui cotit etc.). În aceste condiţii severe uleiul trebuie să-şi păstreze viscozitatea, îndeajuns pentru formarea peliculei uleioase şi răcirea cuplurilor de frecare. Acest obiectiv devine foarte actual  pentru prevenirea uzurii sporite, "gripării" şi blocării pe timp de vară ca urmare a supraîncălzirii motorului din cauza posibilelor defecte ale sistemului de răcire.

De asemenea există clasificarea API (Institutul American al Petrolului), adoptată în multe ţări, care îmbină caracteristicile de exploatare a uleiurilor cu condiţiile de funcţionare a motorului. Condiţiile de utilizare a uleiurilor se marchează prin două litere:

• prima determină tipul motorului (S – pe benzină, С – combustibil diesel),
• a doua (А, В, С, D, E, F, G, Н) – nivelul caracteristicilor de exploatare ale uleiului de motor.

Totodată condiţiile de utilizare a uleiului se rigidizează corespunzător creşterii numărului de ordine a literei alfabetului. Uleiurile de clasele SA şi CA sânt destinate pentru motoare cu regim neforţat, construite până în anii 70, ce funcţionează la sarcini uşoare. Uleiurile de clasele SH şi CD – pentru motoare intens forţate cu multe supape şi motoare cu turbosuflantă, ce funcţionează în condiţii de exploatare dificile la sarcini sporite (modelele fabricate cu începere din 1989). Pe ambalaj, de regulă, se marchează clasa uleiului conform ambelor sisteme.

Clasificarea caracteristicilor de exploatare conform API

Conform clasificării API uleiurile se divizează în grupe corespunzător  nivelului caracteristicilor. Marcajul grupelor constă din două litere. Prima literă indică destinaţia: :

• S – pentru motoare cu benzină,
• С - pentru motoare cu combustibil diesel.

Litera a doua în ordine alfabetică consemnează nivelul de calitate (a se vedea mai sus). Majoritatea uleiurilor de motor universale străine – sânt utilizate atât pentru motoarele cu benzină, cât şi pentru motoarele diesel. Asemenea uleiuri se marchează printr-un simbol dublu, de exemplu:   SF/CC, SG/CD etc.  Destinaţia principală a uleiului este indicată de primele două litere (până la semnul de separaţie). Pentru automobilele cu motoare cu benzină fabricate în ţările CSI drept normă serveşte uleiul cu nivelul de calitate SF. Tendinţa este de asemenea natură, că uleiurile în majoritatea cazurilor se fabrică pentru toate sezoanele. Totodată multe uleiuri pot fi folosite atât  pentru motoarele cu benzină, cât şi pentru motoarele diesel, totuşi ultima este caracteristică doar uleiurilor de motor pentru autoturisme.

Dezvoltarea clasificării uleiurilor de motor conform API

Uleiurile de clasa SG conform API – se consideră clasa superioară a uleiurilor, fabricate pe bază minerală. Pentru autoturisme cu motor diesel trebuie de utilizat uleiurile de clasele CD, СЕ, CF etc. De asemenea trebuie de menţionat faptul, că nu se recomandă utilizarea pentru motoarele diesel cu turaţie înaltă ale autoturismelor a uleiului destinat motoarelor diesel pentru autocamioane.  Pentru motoarele diesel pentru autocamioane se recomandă utilizarea uleiurilor de clasele  CF-4, CG etc. Uleiurile energoeconomice se marchează cu simbolul EC (Energy Conserving)  după clasa API (de exemplu, API  SL/CF/ЕС). Asemenea uleiuri, de regulă, asigură o economie a combustibilului.

Pentru o clasificare mai simplificată uleiurile de motor se divizează în trei grupe mari, care caracterizează compoziţia uleiului. Uleiurile se divizează în:

• minerale (obţinute din produse petroliere),
• sintetice (pe calea sintezei),
• semisintetice (reprezentând un amestec al primelor două).

Asemenea divizare este justificată pe deplin, deoarece uleiurile minerale şi sintetice diferă după caracteristicile de viscozitate şi temperatură, deci – şi după domeniul de aplicare a lor, cât şi după cost, ceea ce este foarte important. Trebuie de menţionat, că un rol important îl au şi diverşii aditivi, care influenţează, în primul rând, caracteristicile uleiului, cât şi asupra costului.

Prin ce se deosebesc uleiurile minerale şi cele sintetice?

Diferenţa rezidă în principal în compoziţia moleculară a bazei uleiului. În procesul de fabricare a uleiurilor sintetice se "clădesc" (se  sintetizează) molecule cu proprietăţi de exploatare optime impuse. Uleiurile sintetice spre deosebire de cele minerale posedă o stabilitate chimică şi termică maximă. Stabilitatea chimică înseamnă, că în timpul funcţionării motorului uleiurile  sintetice nu suferă careva transformări chimice (oxidare, parafinare etc.), care să înrăutăţească caracteristicile de exploatare. Stabilitatea termică presupune conservarea valorii optime a viscozităţii uleiului într-un diapazon larg de temperaturi, ceea ce presupune pornirea lejeră şi sigură a motorului pe timp geros şi totodată protecţia maximă a motorului în zonele cu cele mai ridicate temperaturi ale acestuia în timpul funcţionării la viteze şi sarcini sporite.

Datorită particularităţilor compoziţiei moleculare uleiurile sintetice posedă o fluiditate şi capacitate sporită de penetrare. (în comparaţie cu cele minerale)

Recomandări

• Ţineţi cont de recomandările, expuse în instrucţiunea de exploatare;
• Diapazonul de temperaturi, indicat pe ambalajul uleiului, este de ordinul recomandărilor;
• Nu apreciaţi uleiul după culoare, deoarece majoritatea aditivilor conferă uleiului un aspect mai întunecat;
• În cazul unor condiţii de exploatare dificile (ambuteiaje, drumuri desfundate) trebuie de efectuat schimbul uleiului de 1,5-2 ori mai des, deoarece la folosirea primelor trepte ale cutiei de transmisie uleiul "îmbătrâneşte" mai rapid, acelaşi lucru se recomandă pentru automobilele cu motoare vechi uzate;
• Trebuie de adăugat ulei de aceeaşi marcă, care este turnat în motor, deoarece amestecarea diferitor aditivi aduce la înrăutăţirea considerabilă a caracteristicilor uleiului;
• Nu amestecaţi uleiurile minerale cu cele sintetice, şi nu adăugaţi ulei mineral în ulei semisintetic, din cauza solubilităţii diferite a aditivilor, asemenea amestecare va avea drept consecinţă formarea unui sediment  insolubil;
• Adăugarea în ulei a diferitor preparate pot să contribuie la îmbunătăţirea unor caracteristici şi la înrăutăţirea bruscă a altora, deoarece se perturbează starea de echilibru perfectă a pachetului de aditivi, modificaţi compoziţia uleiului doar în cazuri extreme.