Imbatranirea antigelului este deosebit de intensă, mai ales atunci când in sistemul de racire al automobilului nimeresc gazele de eșapament sau aerul aspirat. Prin urmare, este necesar să se verifice frecvent locurile posibile ale scurgerii de lichid, și starea de fixare a furtunurilor.

Perioada sau termenul de inlocuire a lichidului de răcire este prescris de uzina producatoare de automobile. Dar uneori, lichidul se invecheste înainte de vreme, în același timp:

• se formeaza o masa lipicioasa pe partea interioară a gâtului rezervorului de expansiune, la temperaturi negative scazute (minus 10-15°C) în mod evident neclară (uneori ca o ușor nor), ca un precipitat, și de asemenea mai mult se declanșat ansamblului ventilator al radiatorului. Atunci când apare cel puțin unul dintre aceste cazuri, antigelul trebuie schimbat cât mai curând posibil;
• antigelul devine roșu-brun. Acest lucru înseamnă că componentele sistemului de racire este atacat deja. Trebuie să înlocuiți imediat astfel de lichid de răcire, indiferent de cât timp a functionat.

Densitatea, punctul de congelare si ferbere a lichidului de răcire, concentrația de etilenglicol în acestea sunt interconectate (vezi.desen). Aceste dependențe între diferite antigeluri poate fi ușor diferită unul față de celălalt.

In perioada de exploatare este mai convenabil de a verifica punctul de congelare aproximativă a hidrometru lichidului de răcire vândute în magazine de piese auto. Atunci când testarea are loc este necesar de facut corecțiile de temperatură la citirile instrumentului specificat în instrucțiunile pentru el.

Compatibilitatea lichidelor de răcire sau de ce nu se poate amesteca antigel?

Cantitatea de antigel în sistemul de răcire poate fi redusă datorită evaporării apei din acesta sau când exista scurgeri (lipsa ermetizarii din sistem). În primul caz, este necesar să se umple din nou cu apă distilată, iar dacă nu este, apoi - apă fiartă (aproximativ 30 minute). În al doilea - lichid de răcire de aceeași marcă.
Lichizii de răcire produsi de producători diferiți, dar care inreunesc aceasi paramerti tehnici , se permit să se amestece. Cu toate acestea, în cazul în care numerele specificațiilor (TU) nu sunt aceleasi, atunci aceste antigeluri de multe ori nu sunt compatibile. Componentele aditivilor pot reacționa între ele și își pierd proprietățile lor benefice. Prin urmare, într-o asa situație neclara, mai bine de adugat apă, și apoi - de înlocuit totalmente lichidul din sistemul de racire.

Influenta lichidului de răcire asupra tendintei motorului a se supraîncălzi

Punctul de fierbere al lichidului de răcire A-40 la presiunea atmosferică - cel puțin 108°C. Dar in starea prealabila de ferbere, deja se formeaza blocje a vaporilor de lichid, care interferează cu circulația normală în sistemul de răcire. Acest lucru poate cauza supraîncălzirea motorului. Prin urmare, pentru funcționarea continuă a mașinii în condiții severe (blocaje de trafic de oraș, conditii rutiere agresive), este de dorit să se utilizeze antigel cu o capacitate mai inalta, cel puțin cu cateve grade a temperaturii de fierbere.

Selectarea antigelului sau care antigel de turnat?

E bine de procurat lichid de răcire recomandat de producătorul de automobile, în magazine autorizate mai degrabă, decât de pe stradă.
Este de remarcat, ca lichid de răcire concentrate, nu se recomanda de a fi utilizat în sistemul de răcire. Acesta este destinat numai pentru prepararea de antigel. Dar modul de preparare a antigelului din concentrat este indicat in instructiune, de catre producatorul de automobile.
Antigelurile de import dupa ASTM D 3306, se pot utilize pe piața internă de automobile.
Inainte de a cumpara este recomandabil să se afle prețul mărcii necesare de lichid de răcire în mai multe magazine. Cunoscând nivelul aproximativ, puteți exclude un produs fals – el este de obicei mai ieftin.

Deci, la ce trebue sa atragem atentia atunci când cumpărăm antigel?

La ce poate duce utilizarea antifreezeului necalitativ sau schimbarea cu întîrziere?

Consecinţa cea mai gravă ar putea fi căderea dopurilor de închidere. La toate autovehiculele canalele sistemului de răcire din blocul motorului sunt închise cu dopuri corespunzătoare, presate cu putere foarte mare în orificii. Coroziunea erodează treptat suprafaţa dopului, reducînd presiunea. Procesul poate înainta atît de departe încît lichidul de răcire sub presiunea creată de pompa de apă, depăşeşte forţa de presiune şi dopul cade din locul său.

Lipsa aditivilor necesari sau calitatea lor foarte joasă, cauzează accelerarea proceselor de coroziune. Schimbările de temperatură în sistemul de răcire, atingînd valoarea critică, în special în perioada căldurilor de vară, duc treptat la pierderea proprietăţilor aditivilor. Unii din ei se depun sub formă de sedimente. Aditivii depuşi sub formă de sedimente formează o peliculă pe suprafaţa interioară radiatorului şi a canalelor sistemului de răcire, blochează o parte a tuburilor radiatorului. În rezultat s-a redus transferul de căldură din sistemul de răcire, s-a micşorat suprafaţa efectivă a radiatorului. Motorul începe să se supraîncălzească.

Antifreezeurile de nouă generaţie LUXE Long Life sunt oferite de compania Delfin Industry. Gama antifreezurilor date conţine un ansamblu eficient de aditivi, care protejează eficient de coroziune sistemul de răcire al automobilului dumneavoastră în orice condiţii de exploatare şi în orice condiţii climaterice.

Chiar şi cel mai bun antifreeze îşi pierde în cele din urmă proprietăţile sale de protecţie ale aditivilor şi necesită să fie schimbat!

Se recomandă, conform planului, de a schimba antifreezeul o dată la doi ani. Iar în cazurile de exploatare intensivă a vehiculului - la fiecare 60 000 km. parcurşi.

Schimbarea antifreezeului înainte de expirarea timpului prevăzut poate fi necesară în cazul în care în sistemul de răcire au nimerit gaze de eşapament, de exemplu, printr-o garnitură defectă a capului blocului, sau pătrunderea aerului prin locurile de scurgere, factori ce duc la îmbătrînirea accelerată a lichidului. Semnalele care relevă că antifreezeul trebuie schimbat sunt:

• Formarea unei mase gelatinoase pe suprafaţa interioară a rezervorului de expansiune
• în condiţii de ger uşor (-15 ° C) antifreezeul devine moale, asemenea unui terci, şi în rezervor se pot observa depuneri de sedimente
• ventilatorul electric al radiatorului sistemului de răcire funcţionează din ce în ce mai des.

În caz de urgenţă, de exemplu, la înlocuirea unui furtun ce s-a spart în timpul unei călătorii cu automobilul, în sistemul de răcire trebuie să se toarne apă dintr-o sursă aleatorie. Apa dură cu impurităţi contribuie la începerea procesului de coroziune şi duce la formarea unei suspensii străine, care împiedică circulaţia lichidului şi poate intimida lucrul pompei de apă. În afară de aceasta, în zonele de încălzire puternică se poate forma depuneri de piatră, fapt ce înrăutăţeşte buna funcţionare a sistemului de răcire. Dacă lichidul de răcire a devenit maro, înseamnă că are loc un proces activ de coroziune a pieselor sistemului de răcire. În cazul în care lichidul de răcire a fost diluat cu apă necalitativă, acesta ar trebui să fie înlocuit cît mai curînd posibil, spălînd obligatoriu şi sistemul de răcire.

Procedura de schimbare a lichidului de răcire (se efectuează cînd motorul este rece):

• se scoate capacul rezervorului de expansiune şi (sau) a radiatorului;
• se deschide robinetul radiatorului încălzitorului, pentru ca în el sau în furtunurile de alimentare să nu rămînă lichid;
• se desfac dopurile radiatorului şi blocului cilindrelor motorului, lichidul de răcire vechi se scurge într-un vas pregătit în prealabil. Apoi, dopurile de la orificiile de scurgere se pun la loc;
• noul lichid de răcire se toarnă încet, cu o şuviţă subţire prin vasul de expansiune şi se închide capacul;
• se porneşte motorul, se lasă să se încălzească, apoi se opreşte şi după răcire dacă este cazul se mai toarnă lichid pînă la nivelul necesar.

În cazul în care se doreşte schimbarea lichidului, deoarece aşa este prevăzut de plan, este suficient de a spăla sistemul o dată cu apă distilată sau fiartă, de pe urma topirii zăpezii sau apă de ploaie.

Atunci cînd se trece de la apă la antigel, cînd se înlocuieşte lichidul de răcire maro sau care relevă semne de îmbătrînire prematură, este necesar de a înlătura depunerile de piatră şi produsele coroziunii. Acest lucru se poate face numai prin folosirea detergenţilor speciali.

Procedura de spălare a sistemului de răcire:

• se scurge lichidului de răcire şi se toarnă în loc detergenţi, la fel cum se face atunci cînd se schimbă lichidul de răcire;
• se porneşte motorul şi se lasă să lucreze 20 - 60 de minute, cu cît mai murdar era lichidul de răcire la scurgere, cu atit mai mult timp este necesar pentru spălarea sistemului;
• se opreşte motorul, se scurge lichidul de spălare, se spală sistemul cu apă distilată şi se toarnă antifreeze nou.

Recipientul cu antifreeze trebuie să inspire încredere în producător. Un produs bun este rareori ambalate neglijent. Eticheta produsului calitativ, de regulă, este bine executată şi lipită. Codul de bare, desenele, literele şi cifrele de pe ea trebuie să fie explicite, şi nicidecum vagi.

Etilen-glicol contribuie la apariţia procesului de coroziune pe suprafeţele de metal. Pentru a evita acest lucru, în antifreeze se adaugă aditivi anti-coroziune. De asemenea, antifreeze-ul nu trebuie să facă spumă, pentru aceasta în el se toarnă aditivi anti-spumă.

Antigelul (tosol) face parte din lichidele de răcire tradiţionale. Datorită compoziţiei sale, care include silicaţi, boraţi, nitriţi şi alte substanţe, el rezistă cu succes la coroziune. În afară de aceasta, există inhibitori fără silicaţi pentru protejarea aluminiului,  o anumită parte a acestora aplică merkaptobenztiazol de sodiu (protecţia cuprului, alamei), alţii - boraţi sau fosfaţi.

Pentru protecţia aliajelor de aluminiu de cele mai deseori se utilizează metasilicat de sodiu, acesta este un inhibitor foarte eficace, dar, din păcate, el ţine deja de trecut. Dezvoltarea tehnologiei a ajuns departe, şi în  motoarele de astăzi, cu temperaturi de funcţionare ridicate şi fluxuri termice dense, el nu poate fi utilizat.

Nitrit. Este utilizat ca inhibitor de coroziune de cavitaţie. Are dezavantaje: interacţiunea cu aminele şi formarea substanţelor cancerigene, foarte repede se consumă. În plus, el la finisarea funcţiei sale nu dispare nicăieri, ci se transformă în forme inactive. Treptat, concentraţia acestuia creşte, fapt ce duce la coroziunea aliajelor de aluminiu şi de lipire. Mai departe, aditivii utilizaţi se transformă în sedimente şi acoperă pereţii interiori ai sistemului de răcire. Ca rezultat, se diminuează funcţia de trecere a canalului şi se reduce evacuarea căldurii.

Există o opţiune mai bună. Pentru a obţine o protecţie mai eficientă împotriva coroziunii sistemului de răcire, este mai rezonabil să treceţi la lichidele de răcire, care conţin un ansamblu de inhibitori de coroziune pe bază de carboxilaţi. Aceste lichide de răcire de nouă generaţie sunt mult mai superioare, în ceea ce priveşte calităţile sale de lucru, faţă de cele tradiţionale.

Antifreeze-urile date  includ în sine, pe lîngă compoziţia de săruri ale acizilor carboxilici şi inhibitori de coroziune a cuprului, aditivi anti-spumă, coloranţi. În ceea ce priveşte silicaţii, nitriţii, fosfaţii, boraţii, şi aminele, aceştia lipsesc din compoziţie.

În ce constă diferenţa lor faţă de inhibitorii tradiţionali? Inhibitorii de nouă generaţie formează o peliculă protectoare mult mai subţire pe elementele sistemului de răcire. În plus, aceştia se consumă mult mai econom spre deosebire de cei tradiţionali - numai dacă apar focare de coroziune. Din acest motiv, lichidele de răcire de nouă generaţie pot fi eficiente pînă chiar şi la 250 mii km parcurşi, în cazul în care sunt exploatate corect.

Deci, putem spune că antifreeze-urile cu silicat şi cu carboxilat sunt produse pe bază de etilenglicol. Cu toate acestea, antifreeze-ul cu silicat, protejînd sistemul de răcire de la coroziune, în timpul funcţionării formează în interiorul sistemului un strat de piatră, acest fapt poate duce la scăderea transferului de căldură în sistemul de răcire. Pe cînd antifreeze-ul cu carboxilat, spre deosebire de cel cu silicat, localizează coroziunea exclusiv în locurile unde aceasta apare.

Cu toate acestea, trebuie de ţinut cont că se întîlneşte în aditivii în antifreeze o serie de inhibitori de coroziune standard, de exemplu, tolitriazol, dar aceasta va reduce în mod semnificativ durata lor de viaţă. Înşişi carboxilaţii, de asemenea, nu sunt veşnici şi pot să se dezintegreze în compuşi chimici secundari (inutili sau dăunători), dar, de asemenea, pot reacţiona cu antifreeze-urile tradiţionale. În rezultat, se obţin compuşi care nu pot lucra ca inhibitori de coroziune.

Lista neajunsurilor lichidelor de răcire cu carboxilat pe bază de acizi organici nu se termină aici. De exemplu, ele sunt dăunătoare pentru majoritatea materialelor de etanşare. Din acest motiv, mulţi tehnicieni se opun utilizării lor în motoarele diesel. Ba mai mult, antifreeze-urile pe bază de acizi organici sunt mai puţin vîscoşi, comparativ cu lichidele tradiţionale, astfel se explică cauza scurgerilor lor frecvente.

Potrivit multor experţi, în ciuda numeroaselor neajunsuri semnificative, tehnologia cu carboxilat în prezent rămîne a fi cea mai modernă, iar antifreeze-urile cu carboxilat se evidenţiază prin caracteristicele lor optime de lucru.

Recent, în Rusia, de asemenea, au început să se producă antifreeze-uri cu carboxilat. Drept exemplu pot servi  antifreeze-urile LUXE G13 GALBEN LINE care se includ în această categorie de lichide de răcire. Antifreeze-urile acestei mărci comerciale sunt rezultatul realizărilor ştiinţifice în domeniul protecţiei de coroziune a metalelor. Ansamblul de aditivi ai antifreeze-urilor YELLOW LINE G13 constă din  acizi carboxilici ecologici, care nu prezintă nici un pericol pentru mediul ambiant.

LUXE YELLOW LINE G13 este un pas nou în lumea lichidelor de răcire, succesor al antifreeze-ului tradiţional, şi altor lichide de răcire, produse în baza tehnologiilor tradiţionale.

În primul rînd, trebuie de la bun început de concretizat care este diferenţa dintre antigel şi antifreeze. Antifreeze este denumirea generală a lichidelor de răcire pentru motoarele autovehiculelor, în timp ce "Тосол" (antigel) este marca comercială a antifreeze-ului autohton. Dar, în afară de opiniile subiective ale conducătorilor auto, antigelul şi antifreeze-ul diferă din punct de vedere al compoziţiei şi al proprietăţilor de funcţionare. Antigelul este mult mai agresiv faţă de canalele sistemului de răcire decît antifreeze-ul. Prin urmare, amestecarea antigelului cu antifreeze-ul sau înlocuirea unuia cu celălalt fără curăţarea prealabilă a sistemului de răcire poate duce la efectul de coroziune sau apariţia de sedimente care să înfunde canalele şi să înrăutăţească calitatea a însuşi lichidului de răcire.

Diferitele tipuri de antifreeze au aceeaşi bază - etilen glicol sau propilen glicol + un ansamblu de aditivi. (Apropo, nu încercaţi să gustaţi antifreeze-ul, de obicei, acesta este otrăvitor). Acesta diferă după următorii parametri, aşa cum ar fi lubrifierea şi rezistenţa la coroziune, agresivitate faţă de garniturile de etanşare, căptuşeli, duze, etc, punctele de congelare şi de fierbere. Diferenţele exterioare sunt exprimate prin diferite culori de antifreeze: roşu, albastru, verde. Culoarea antifreeze-ului depinde de pigmenţii de culoare ce au fost incluşi în compoziţie. Coloranţii determină posibilitatea de a amesteca antifreeze de aceeaşi culoare, dar de diferiţi producători. De exemplu, cînd este amestecat un antifreeze roşu cu un altul tot roşu este garantat că acesta nu va forma spumă şi nu va lăsa sedimente.  Cu toate acestea, potrivit declaraţiilor proprietarilor de maşini, se poate de amestecat şi antifreeze de diferite culori, doar că rezultatul acestui amestec nu poate fi prezis de nimeni cu exactitate.

Maşinile care sunt importate din Japonia, de regulă, sunt alimentate cu antifreeze roşu, care nu corespunde temperaturilor scăzute din Rusia – japonezii rareori toarnă antifreeze cu punctul de congelare mai mic de -25-30 grade. Se poate, desigur, de călătorit şi cu acesta, dar este de dorit totuşi să fie schimbat imediat. Pentru ce fel de antifreeze să optezi în momentul schimbării acestuia este o chestiune de alegere personală. Cineva cumpără doar de import, dar, în ultimul timp, tot mai mulţi şoferi aleg antifreeze-ul produs în Rusia. Motivul este simplu, acesta este produs din materie primă de calitate înaltă cu utilizarea ansamblului de aditivi multi-funcţionali şi preţurile sunt rezonabile.

Schimbarea lichidului de răcire.

Pentru început trebuie scurs din maşină antifreeze-ul cel vechi, din radiatorul rezervorului de expansiune, şi din blocul cilindrelor trebuie deşurubat de pe peretele vertical şurubul din apropierea filtrului de ulei. De obicei, el este foarte strîns, şi poate fi deşurubat doar cu ajutorul unei pîrghii. În acest caz, este mai bine ca maşina să fie amplasată pe o pantă sau o estacadă, cu faţa la vale, căci aşa se va scurge mai mult lichid. După acest pas este de dorit ca sistemul să fie spălat,  mai ales în cazul în care nu ştiţi dacă se poate de amestecat antifreeze-ul vechi cu unul nou, sau sistemul de răcire este înfundat cu ceva. Se spală cu apă distilată şi se adaugă lichide speciale. După ce s-a turnat apa, strîngeţi toate dopurile de scurgere, porniţi automobilul, includeţi reşoul la maximum şi lăsaţi motorul să lucreze cîteva minute, stînd de fapt pe loc, şi apoi scurgeţi apa. Repetaţi această procedură de două sau mai multe ori, apoi umpleţi-l cu antifreeze nou. În acest caz, maşina iarăşi trebuie pusă pe o pantă, de data aceasta cu faţa în sus,  astfel veţi evita formarea blocajelor de aer în sistemul de răcire. Antifreeze-ul nu se toarnă în întregime, capacul radiatorului rămîne deschis, mototrul se porneşte din nou, şi aerul este împins afară. După care antifreeze-ul este turnat pînă la urmă şi se închide capacul.

Cel mai probabil, știi ca ea trebue să fie ermetic sigilat, că este umpluta cu lichid de răcire, și că acesta poate ajuta la racirea motorului.

Dar puțini știu despre următoarele: mai mult de 30% din energia eliberată în timpul arderii combustibilului în cilindrii motorului, o absoarbe anume sistemul de răcire! Formarea în sistem de depuneri de noroi cu o grosime mai mare de 1 mm, conduce la creșterea consumului de combustibil de până la 10%! Conform statisticilor, eșecuri în sistemul de răcire ocupă locul 4 între toate deteriorarile automobilului! Impresionant, nu-i așa?!
De stiut, ca sistemul de răcire întotdeauna se contamineaza, indiferent de calitatea lichidului de răcire. Pur și simplu folosind un lichid de racire mai calitativ, acesta contaminare va fi cu mult mai puțina.

Cred că va fi interesat să știci unde apar aceste depozitari de murdarie. Cu îmbătrânire antigelul scade din proprietățile sale de protecție, ceea ce conduce la formarea de diferitor tipuri de sedimentari. Cea mai mare parte a acestor depozite - calcar, rugină și descompuneri a produselor de antigel. De asemenea, sunt cazuri destul de frecvente în care in sistemul de răcire, patrune uleiul de motor care apar ca urmare a slabirii garniturilor. Pelicula de ulei se lipeste pe părții ale sistemului de răcire și reduce drastic conductivitatea termică.

Aceste depuneri conduc la supraîncălzirea motorului în timpul verii, încălzirei slabe habitaclului în timpul iernii, uzura prematură a materialelor de etanșare, intarzierii conectarii la timp a termostatului si a senzorilor de temperatură, etc. Ca rezultat – scade drastic buna functionare a motorului. Numeroase studii arată că procesul de curățire la timp a sistemului de răcire – va impedica aparitiea problemelor mai sus mentionate și va pastra motorul pe viitor.

Dificultatea principală in procesul de curățare a sistemului de răcire este diferența de proprietăți a sedimentelor. Este nevoie de o abordare individuală în alegerea unor metodei chimice effective de curatare de murdăriile depuse în sistem. Mai simplu vorbind, calcarul, precum și produse de coroziune din metal și degradarea antigelului sunt sensibile numai la acizi, ulei și depozite de grăsime - numai alcaline. Și, după cum știm, de la cursul de chimie in școală, combinarea acestor substanțe chimice nu este posibilă.

Curatatorul ideal ar fi acel, care nu numai că ar îndepărta murdariile depuse, dar, care ar si forma o pelicula de securitate, care ar înceti procesul de coroziune. Și, desigur, proprietățile sale ar trebui să asigure buna îndepărtarea a impurităților si crearea unui mediu neutru după curățare, care ar preveni imbatranirea antigekukui.
În prezent, marea majoritate a sistemelor de curățare a sistemelor de răcire, au un mediul foarte acid. Prin urmare, acestea inlatura doar o parte din sedimentul formatt. Momentul negative este, ca posibilul impact negativ asupra materialelor de etanșare, furtunuri, piese din plastic ale sistemului, precum și interacțiunea lor cu diferite metale.

Mulți șoferi ignora serviciile de profilaxie la sistemul de răcire a motorului, cred ca e de ajuns înlocuirea în timp a antigelului. Ei bine, dacă se candesc: de spălați sistemul sau nu? Și dacă da, apoi cu ce?

De ce trebue de schimbat lichidul de racire?

Poate că ați ghicit deja că principalul motiv - este elementar lichid de răcire îmbătrânуыеу. Chiar și în timpul funcționării normale, scade conținutul aditivilor din antigel. Acestea sunt în mare parte cheltuite in lupta împotriva coroziunii. Lichidul care devine mai vechi face spuma mai puternica, prin urmare transmite caldura de la motor mai slab, de acea si motorul are sansa sa se incalzeasca mai tare. În plus, părțile „uzate“ de răcire a motorului sunt puternic atacate de corozie. De aceea, antigelul se recomanda de înlocuite periodic.

Se întâmplă ca lichidul de racire sa îmbătrâneasca si mai înainte. De exemplu în contact cu sistemul de răcire a gazului de eșapament (prin garnitura defectă chiulasei) sau de aer (în locurile de scurgere). Dacă pe o suprafață interioară a vasului de expansiune se formează o pelicula, apoi la o temperatura rece (de pina la minus 15 ° C), antigelul devine siropos, se precipită, iar ansamblul ventilatorului radiatorului se conecteaza tot mai des, fapt care este necesar pentru înlocuirea lichidului de racire în cel mai scurt timp. Când antigelul a devenit roșu-brun, inseamna că, coroziunea a componentelor sistemului de răcire a început deja. Prin urmare, este necesara înlocuirea de urgență, indiferent de cât de mult a servit antigel.

Sau, daca ati amestecat cu apa lichidul de răcire sau diferite marci. În situații disperate, de exemplu, în auto-reparare in drum lung (cand se înlocueste furtunul, pompa, termostatul, etc.) des se adaugă apa din orice sursa disponibila, in lichidul de răcire. Aceasta activează coroziunea și determină formarea unei suspensii (precipitat non-solid). Aceasta afectează fluxul de fluid și poate împiedica lucrarea pompei de apă.

Cu cât mai des se adăuga apa, cu atat este mai rău. Intrinsa obligatoriu se afla diferite săruri, în primul rând calciu și magneziu, iar in cea din robinet - cloruri și sulfați. Dacă sistemul de răcire a fost doar apa nepregătita, după 4-6 luni de utilizare (probabil mai devreme), pe suprafețele metalice, de obicei în locurile de căldură inalta se formeaza si inca calcinare (strat dur si durabil), care prost transferă căldura. Ea la rindul ei reduce considerabil schimbul de căldura din acele părți ale sistemului, care, dimpotrivă, au nevoie de răcire deosebit de intensă.

Mai mult, în unele locuri calcinarea contractă secțiunea transversală a fluxului de canale, iar în altele - coroziunea le extinde. Acest lucru perturbă uniformitatea transmiterii căldurii, cauzând supraîncălzire locală sau suprarăcirii. Ca urmare, nu poate fi exclusa deformarea chiulasei, defalcarea distanțiere sale, detonatiea motorului, etc.

In orice caz, prin scurgerea licidului de racire, aproximativa a 10% din lichid rămâne în sistem, de acea este mai bine să se spele prin eliminarea acestor reziduri. În caz contrar, aditivii antigelului proaspăt va interacționa cu lichidul de răcire vechi, si se poate invechi inainte de vreme. Dar, dacă se dorește înlocuirea programată a fluidului, apoi cu un amestec sau cu apă - este necesară.

Spalarea sistemului de racire

Înlocuirea totala a antigelului. Când el nu a devenit încă roșu-brun, odată ce este suficient pentru a spăla sistemul cu apă distilată sau, în cazuri extreme, apa tratată.

Trecerea de la apă la antigel, înlocuind-o înainte de timp sau de contaminare a sistemului (calcinare sau etanșant).

Calcarul format si alte impuritati formate in urma cvoroziei cu mijloace de spălare numai specifice (concentrate) - soluții apoase de acizi slabi (acid formic, acid oxalic sau acid clorhidric) cu inhibitori de coroziune. Spălarea sistemul trebuie să fie efectuata în conformitate cu instrucțiunile producătorului.

După curățare, este de dorit să se îndepărteze orice compoziție de detergent rezidual, se clătește cu sistem de apă distilată - cel puțin o dată, dacă instrucțiunile către lichidul menționat se prevede altfel.

Materialul de etasare contaminează sistemului atunci când în lupta împotriva scurgiilor mici, se uita de doza recomandată de producător. Creșterea acestuia, dar si presărată excesiv ermeticul, cum ca calcinare, afecteaza la frl schimbul de căldură în radiator principal și reduce eficiența încălzitorului. În plus, materialul de etanșare poate afecta negativ lichid, reducând durata sa de viață. Prin urmare, este recomandabil să se monitorizeze starea lichidului de răcire mai frecvent, ca in fața unor semnele de imbatranire, sa fie urgent schimbat.

Insa nu este posibil intotdeauna de curatit sistemul. Compoziția de spalare trebuie să fie cât mai eficient posibil. De capacitățile sale poate se poate afla de la recomandările producătorului, ce sunt expuse (eticheta), recenzii, cunoștințe sau vânzători. Dacă după curățarea sistemului de poluare simptome rămân, se repetă procedura cu un alt agent. În cazul în care nu a ajutat, de regulă, trebuie să se schimbe radiatorului - principal sau încălzire.

In sistemul deja curatit deja de ermetic, adesea se pot reinoi scrgerile de lichid frecvent reînnoit, deci trebuie să fie pregătite pentru a le aborda - până la repararea și înlocuirea componentelor.

Semnele contaminării sistemului intern de răcire (în cazul îcand exteriorul motorului și radiatorul este curatit, termostatul, ansamblul ventilator și senzorul de conetiune e în stare de funcționare buna), după cum urmează:

• Săgeată indicatorul de caldura a lichidului de racire tinde spre zona roșie;
• Lichidul in sistem fierbe;
• Aproape permanent lucreaza ansablul ventilatorului;
• Rau incalzeste soba din cabina;

Reguli de spalare:

• Deschide capacul radiatorului de încălzire daca intransul sau furtunul de alimentare nu a rămas lichid;
• Scoate capacul rezervorului de expansiune, în caz contrar agentul de răcire se va scurge mai lent și incomplet;
• De varsat lichidul vechi. De obicei, pe radiatorul și blocul de motor sunt prevăzute deschideri închise cu dopuri filetate. În cazul în care acestea nu sunt disponibile cu ușurință sau există o teamă de „deteriorare“, este posibil să se îndepărteze furtunurile din partea de los a radiatorului. Atunci când motorul este fierbinte, lichidul trebuie scurs cu mare atentie, ca san u te frigi;
• Inșurubați dopurile demontate sau montate a furtunului;
• Se toarnă în sistem lichid cu detergent. Pentru ca aerul din canalele sa poata esi la timp și sa nu formează bule de aer, se toarna intrun flux subțire. În plus, punctul de sus al sistemului este util pentru a deconecta un furtun, cum ar fi preincalzire carburator sau conducta de accelerație. Cand numai din ea va aparea lichidul, se pune repede la loc;
• Pentru a îndepărta aerul „aerisire“ furtunurile care sunt adecvate pentru radiatorul motorului, de mai multe ori se vor apasa pe ele;
• De pornit motorul atunci când bulele de aer nu intră în vasul de expansiune (sau gâtul radiatorului), de închis capacul, să se încălzească motorul la temperatura de funcționare (pentru a deschide valva termostatului, iar lichidul a circulat în întregul sistem) și lăsați să funcționeze timp de 20-60 min. Cu cat mai murdar a fost lichidul de răcire precedent sau exploatarea motorului „pe apă“, cu atat mai mult timp este necesar, pentru sistemele de spălare;
• Opriți motorul, scurgeti lichidul de spălare, se clătește cu apă sistemul și se toarnă antigel proaspat. În același timp, acționează ca și în timpul umplerii inițiale a sistemului.

Proprietarii de maşini de cele mai multe ori consideră că lichidul de frînă din maşina lor este veşnic, şi că acesta se toarnă o dată şi pentru totdeauna, sau, pur şi simplu, ei se lenevesc  să înlocuiască lichidul de frînă în intervalul de schimb specificat de producătorul auto. Cu certitudine, în zadar se ignoră acest fapt.

Cerinţele faţă de lichidul de frînă potrivit standardului sunt destul de severe, deoarece anume de lichidul de frînă depinde securitatea autovehiculului pe traseu. Şi acestea nu sunt cuvinte goale. Gîndiţi-vă, analizaţi. Una dintre cerinţele lichidului de frînă este punctul de fierbere. Cu cît este mai înaltă temperatura de fierbere, cu atît criteriul de calitate al acestui lichid se consideră a fi mai înalt. Aceasta se explică prin faptul că sistemul de frînare în acţiune se încălzeşte pînă la o temperatură destul de ridicată chiar şi în timpul iernii, iar în vremea caldă a anului acesta poate să se încălzească foarte şi foarte mult, cu alte cuvinte, să ajungă la o temperatură critică. Încercaţi să atingeţi discul roţii din faţă după o eventuală călătorie în oraş. Nu în zadar, de-a lungul drumurilor montane, cît şi în apropierea acestora sunt amplasate indicatoare „Frînează cu motorul!”.

Cînd frîna este utilizată foarte des, discurile şi saboţii de frînă se încălzesc foarte tare, iar după ce este atinsă o anumită temperatură lichidul de frînă începe să fiarbă, şi automobilul devine imediat de nestăpînit. Acest fapt poate fi contrazis, precum că în timpul unei deplasări obişnuite prin oraş nimic din cele descrise mai sus nu se poate întîmpla, deoarece în oraş nu sunt drumuri cu nenumărate serpentine, şi drept urmare nu sunt motive de a aduce lichidul de frînă pînă la punctul de fierbere. Anume aşa şi este. Un lichid de frînă de calitate superioară poate să fie adus pînă la temperatura de fierbere doar la coborîrea de pe o pantă întinsă cu o declivitate semnificativă, ignorînd recomandările referitoare la frînarea cu motorul.

Totuşi, situaţia se poate modifica radical dacă lichidul nu a fost schimbat de mai mulţi ani. Există două motive principale. În primul rînd, lichid de frînă este higroscopic, adică absoarbe umezeala din aer. În consecinţă, se reduce temperatura de fierbere, uneori, pînă într-atît încît cocktailul ce s-a format poate să înceapă a fierbe chiar şi într-un ambuteiaj banal. În al doilea rînd, lichidul de frînă funcţionează ca un lubrifiant în cilindrele principale şi de lucru, spălînd astfel produsul frecării al unei perechi de piston-cilindru, adică praful metalic mărunt. Primele care au de suferit sunt manşetele de cauciuc (cilindrul începe să curgă), apoi apar rizuri pe oglinda cilindrilor, şi deoarece lichidul de frînă nu sa schimbat o lungă perioadă de timp, şi acesta conţine o cantitate mare de apă, coroziunea se răspîndeşte foarte rapid. În astfel de cazuri este nevoie deja de o reparaţie destul de costisitoare a sistemului de frînare. Dar, de fapt, această situaţie putea fi evitată dacă lichidul de frînă era schimbat la timp, la termenele prescrise de producător.

E bine încă dacă aveţi de reparat doar frînele, şi să nu recurgeţi la serviciile tinichigiilor sau, Doamne fereşte, la medici.

La majoritatea automobilelor este suficient ca lichidul de frînă să fie schimbat o dată la doi ani sau la fiecare 40 de mii de kilometri parcurşi, cu alte cuvinte ceva mai des. Lichidul trebuie să fie deschis la culoare şi transparent. Dacă acesta are o culoare întunecată şi la fundul rezervorului sunt depuneri nu trebuie să mai amînaţi schimbarea lichidului de frînă. Nu uitaţi să curăţaţi sistemul şi să spălaţi minuţios rezervorul.

În prezent este utilizată o gamă largă de lichide de frînă, destinate pentru diferite tipuri de tehnică auto : „BSK”, „NEVA", „DOT” şi altele.

Amatorii auto cu experienţă ştiu cît de importante sunt proprietăţile şi calitatea lichidului de frînă. Pentru funcţionarea sigură a sistemului de frînare al maşinii, lichidul de lucru, care este utilizat în acest sistem, trebuie să corespundă multor cerinţe.

Lichidele de frînă (în continuare - LF) trebuie să aibă caracteristici foarte bune în ceea ce priveşte temperatura joasă şi viscozitatea-temperatură, să posede o stabilitate fizică şi chimică, să protejeze metalele împotriva coroziunii, să fie inerte faţă de articolele tehnice din cauciuc şi să aibă un efect de lubrifiere.

Aceste proprietăţi ale LF trebuie să se păstreze în timpul exploatării automobilului pentru o perioadă lungă de timp (cel puţin 1 an) într-un interval vast de temperaturi ale aerului ambiant (de la - 50° pînă la + 50°) şi în diferite condiţii climaterice, şi anume expunerea pe termen îndelungat la temperaturi negative sau pozitive, interacţiunea cu oxigenul din aer şi umiditatea.

Una din principalele caracteristici ale LF este temperatura lor de funcţionare. În funcţie de tipul sistemului de frînare şi de brandul automobilului, temperatura de lucru a lichidului în timpul deplasării, în condiţii dificile, poate să depăşească +150 °C. Desigur, în cazul în care lichidul are un punct de fierbere sub această valoare, acesta va fierbe, şi ca urmare se va forma un impediment de abur, care va duce la o scădere bruscă a eficienţei frînării şi poate constitui un motiv serios pentru accident.

În prezent, în elaborarea lichidelor, de regulă, se acordă o importanţă majoră cerinţelor americane ale sistemului de securitate al automobilelor FMVSS Nr. 116 (DOT). În conformitate cu aceste cerinţe LF se divizează în trei grupe, care diferă mai întîi de toate prin : temperatura de fierbere, temperatura de fierbere a lichidului umed şi viscozitate.

Lichidul pe bază de alcool şi ulei de castor „BSK” nu poate fi considerat drept LF pentru automobilele moderne. Acest lichid a fost elaborat pentru vehiculele vechi (GAZ-21), dar şi pentru tehnica de tractor, el îngheaţă deja la temperatura de -300C.

Lichidul „Neva” cedează puţin  în faţa cerinţelor DOT-3, în ceea ce priveşte temperatura de fierbere a lichidului uscat, dar şi a celui umed. LF „Neva” a fost elaborat pentru a fi utilizat în sistemele de frînare ale primelor modele de ”Jiguli”.

Lichidele de frînă DOT-3 şi DOT-4 sunt utilizate pentru maşinile cu frîne disc, care sunt exploatate în mediul urban (în regimurile „avînt-frînare”) şi pot fi utilizate de asemenea practic pentru toate maşinile naţionale şi străine.

Unul din neajunsurile lichidelor pe bază de poliglicoli şi eterii lor, şi anume, aproape toate lichidele produse conform standardelor DOT -3 şi DOT-4, este tendinţa lor de a absorbi apa din atmosferă. Căderea chiar şi a unei cantităţi mici de umezeală reduce în mod semnificativ punctul de fierbere al LF. De exemplu, adaosul de 3,5%  de apă în lichidul ce fierbe la + 215 ° C, reduce punctul de fierbere aproximativ cu 90 ° C. Pe de altă parte, este necesar ca lichidul să poată într-o anumită măsură, să se amestece cu apa pentru a preveni îngheţarea apei ce a pătruns în sistem. Avînd în vedere că apa este absorbită din atmosferă de lichidul de frînă, chiar şi atunci cînd maşina nu este pusă în funcţiune, este foarte important să se respecte cu stricteţe termenele de schimb recomandate pentru schimbarea lichidului.

Lichidele tehnice care poartă marca comercială  „LUXE”, sunt destinate, în primul rînd, celor cărora cu adevărat le pasă de bunăstarea propriei maşini.

Brandul  „LUXE” a fost special conceput pentru a aduce pe piaţă noi lichide tehnice cu caracteristici de exploatare de înaltă performanţă, şi anume, calitatea produsului a fost pusă pe prim plan în dezvoltarea noilor lichide de frînă şi de răcire. Prin urmare, toate produsele „LUXE” sunt destinate tocmai pentru acei automobilişti care sunt extrem de atenţi la alegerea materialelor necesare pentru maşinile lor şi care sunt dispuşi să plătească de multe ori chiar şi mai mult pentru siguranţa calităţii superioare. Cu toate acestea, toate produsele ce sunt puse în vînzare, cu noua denumire a mărcii comerciale, sunt disponibile unui cerc de consumatori foarte vast – aceasta se datorează politici bune de marketing Delfin Group, care contribuie la menţinerea preţurilor rezonabile pentru produsele sale, chiar şi în cazurile cînd vine vorba despre produsele de clasa „Premium„.

Lichidele tehnice „LUXE” sunt produse în fabricile Delfin  Industry, la cele mai moderne utilaje şi folosind cele mai avansate tehnologii în acest domeniu. În calitate de beneficiar trebuie să menţionăm pe Delfin Group SUA, experţii căruia supraveghează întregul proces de producţie, precum  şi calitatea produselor la ieşire. În special pentru „LUXE” a fost elaborat ambalajul de firmă cu un design original.

Proprietăţile tehnice ale lichidului de frînă

Conceput pentru utilizarea în automobilele moderne, cu mecanisme de frînare de orice tip (disc sau tamburi), lichidele de frînă „LUXE” au proprietăţi fizice şi chimice optimizate, care asigură pe termen lung o bună funcţionare, cu punctul de fierbere ridicat. Aceste lichide posedă, de asemenea, proprietăţi excelente contra coroziunii, fapt valabil pentru o varietate de metale şi aliaje, în plus, se caracterizează prin proprietatea lor de lubrifiere perfectă, au inerţie faţă de garniturile de cauciuc şi stabilitate la temperaturi ridicate şi scăzute, şi, pe lîngă toate acestea, mai pun în evidenţă şi excelente caracteristici de viscozitate-temperatură. Nu mai puţin important este şi faptul că produsul îndeplineşte în totalitate chiar şi cele mai stricte cerinţe în ceea ce priveşte ecologia.

Lichidele de frînă „LUXE” sunt realizate în clasele DOT-3 şi DOT-4. Ele sunt pe deplin funcţionale la temperatura ambiantă de la - 40 ˚ C pînă la + 50 ˚ C, iar cît priveşte sistemul de calitate, acesta corespunde specificaţiilor ISO 4925, SAE J1730, FMVSS 116. În afară de aceasta, lichidele «LUXE» sunt compatibile cu toate lichidele de frînă ce sunt produse pe bază de glicol - DOT-3, DOT-4, „Rosa”, „Tomî”, „Neva”.

Este cazul de a evidenţia şi faptul că majoritatea „producătorilor” de lichide de frînă sunt, de fapt, doar ambalatori, chiar dacă numele ambalatorului este bine cunoscut. Fabrica Delfin Industry, care produce lichidul de frînă «LUXE», este una dintre cei doi producători de lichide de frînă din Rusia.

În prezent, lichidul din rezervorul de spălare a parbrizului şi alimentarea acestuia rămîn, probabil, a fi unicul material utilizat şi unica activitate care sunt lăsate pe seama şoferului, pe propria-i răspundere,  fapt valabil chiar şi pentru maşinile care sunt deservite în baza garanţiei la dealer-service!

Într-adevăr, proprietarului automobilului cu garanţie nu i se permite categoric să ia parte la alegerea şi schimbarea lubrifiantului, a lichidului de frînă, de răcire şi altor tipuri de lichide funcţionale, pe cînd lichidul pentru spălarea parbrizului trebuie cumpărat şi utilizat de sine stătător.

Să începem, cum s-ar spune, de la început şi să examinăm cele mai problematice momente în utilizarea lichidelor – a lichidelor parbriz, cu care se confruntă utilizatorii.

În primul rând, şi cea mai „vizuală” problemă este spălarea necalitativă a parbrizului. Acest lucru se manifestă prin faptul că ştergătoarele de parbriz atunci cînd funcţionează nu curăţă bine, ci parcă lasă în urma lor o peliculă mată, netransparentă, de multe ori chiar şi cu depuneri de murdărie. Motivul poate fi atît în proasta funcţionare a ştergătoarelor – de exemplu, dacă ştergătoarele nu sunt suficient de bine lipite de parbriz sau dacă muchia de cauciuc a ştergătoarelor este uzată deja – cît şi utilizarea lichidului necalitativ pentru spălarea parbrizului. De regulă, în acest ultim caz, poate fi observat şi un astfel de efect cum ar fi apariţia pe suprafaţa exterioară  a maşinii urme de scurgere şi pete uscate care rămîn după utilizarea unui lichid. Foarte puţini sunt cei care nu s-au confruntat şi cu o astfel de problemă cum ar fi mirosul foarte puternic al lichidului, care literalmente intră în nas la fiecare pulverizare prin duze pe suprafaţa parbrizului. Mirosul puternic îi determină pe şoferi să utilizeze cît mai rar posibil lichidul de parbriz, fapt ce duce la o călătorie neconfortabilă cu maşina, dar şi nesigură. Evaporarea lichidului şi răspîndirea acestor vapori în aer este, de asemenea, un moment destul de serios, deoarece acesta este perceput ca un pericol ascuns pentru sănătate. Vaporii evaporaţi din lichidul pentru spălarea parbrizelor pot conţine substanţe toxice care se acumulează în organism. O astfel de intoxicare constantă poate să treacă mul timp neobservată.

Deseori lichidul de parbriz poate aduce daune şi bunăstării automobilului. Utilizînd un produs necalitativ, pe părţile sistemului de spălare se formează depuneri, care acumulîndu-se duc la înfundarea sistemului – în primul rînd a duzelor pulverizatorului. De asemenea, lichidul poate „distruge” părţile sistemului de spălare (în special cele din plastic) şi cauza coroziuni distructive ale pieselor metalice. În astfel de situaţii dauna suferită nu face parte din cazul în care  reparaţia poate fi efectuată şi de această dată în baza garanţiei, şi, prin urmare, reparaţia sistemului de spălare deteriorat de lichidul parbriz se va efectua din cont propriu.

Totul depinde de compoziţie!

Motivul pentru care proprietarul maşinii se confruntă cu problemele menţionate mai sus constă în compoziţia lichidul de parbriz, care, de fapt, şi determină calitatea acestuia şi a tuturor proprietăţilor de consum. De compoziţie depinde dacă lichidul parbriz va întinde murdăria, va avea un miros neplăcut, va înfunda sistemul de spălare, sau dimpotrivă va îndepărta orice murdărie fără a perturba confortul proprietarului vehiculului şi fără a distruge mecanismele automobilului.

Principalele componente din care este compus lichidul de spălare parbriz sunt apa, agenţii de curăţare – agenţi activi de suprafaţă (surfactanţi), aditivi de performanţă (de exemplu, antirugină), coloranţi, parfum (aromatizatori), alcool izopropilic (pentru lichidele de „iarnă” care nu îngheaţă). De calitatea fiecărui component în parte şi combinaţia corectă a tuturor elementelor conţinutului, în general, depind în mod direct proprietăţile finale ale lichidului, cu care urmează să se confrunte consumatorul.

Se poate începe cu acel fapt că producătorul care doreşte să producă lichide de înaltă calitate, acordă o atenţie deosebită, chiar şi apei care este supusă unei purificări speciale, deoarece apa obişnuită de la robinet sau din bazinul natural de apă poate conţine o varietate de impurităţi mecanice şi chimice (săruri), care se vor depune în sistemul de spălare şi, treptat, îl vor înfunda. De altfel, ar fi bine ca întotdeauna să se ţină cont de acest fapt chiar şi în pregătirea de sine stătătoare a lichidului, din concentrat. Rolul funcţional primordial în compoziţia lichidului parbriz îl au agenţii activi de suprafaţă. Mai întîi de toate, de proprietatea lor de spălare depinde, în cel mai direct mod, eficacitatea lichidului, dacă acesta va îndepărta murdăria, sau dimpotrivă doar o va împrăştia.

În acelaşi timp, ar fi bine să ţinem cont că surfactanţii trebuie să fie inofensivi  şi neutri pentru sistemul de spălare – substanţele active nu trebuie să distrugă sau să înfunde sistemul. Iată de ce, de fapt, lichidul preparat independent acasă, din şampon pentru păr şi apă de la robinet, nu este doar ineficient, dar şi dăunător pentru sistemul de spălare. Tot felul de produse de curăţare de uz casnic, cum ar fi şampoanele sau detergenţii de spălat vase, au fost concepute iniţial pentru alte tipuri de depuneri decât cele care apar pe parbrizul maşinii. Şi acestea nu sunt destinate pentru a fi utilizate în tuburi înguste şi sisteme de pulverizare. Deci, trebuie utilizate doar compoziţiile profesionale, care încă de la bun început au fost elaborate pentru acele condiţii de lucru şi tipuri de murdărie, care sunt prezente pe automobil.

Sistemul poate fi înfundat şi de vopseaua necalitativă. Mecanicii din saloanele de reparaţii auto de multe ori se confruntă cu duzele pulverizatorului, care sunt complet înfundate din interior cu depuneri maro – un amestec din depunerile apei ruginite de la robinet şi vopseaua descompusă. Apropo, colorarea lichidului pentru spălarea parbrizului se face, în general, nu pentru estetică, aceasta se face pentru a uşura controlul vizual al nivelului de lichid din rezervor şi îl face inutilizabil în interior.

Ultima cerinţă, trebuie de menţionat că în prezent s-au schimbat în mod substanţial pe piaţa auto lichidele de parbriz pentru iarnă. În anul 2000 era interzisă utilizarea metanolului ca fiind foarte otrăvitor şi periculos pentru sănătate, dar recent au fost modificate normele de circulaţie ale produselor care conţin etanol (alcool etilic). Astfel, producătorii, în prezent, au trecut la alcoolul izopropilic, care a devenit unica opţiune de aditiv anti-îngheţ pentru lichidele de iarnă.

În aceste condiţii, o mare importanţă i se acordă calităţii aromatizatoarelor-parfumului. Potrivit proprietăţilor sale naturale alcoolul izopropilic are un miros neplăcut şi foarte puternic, care nu poate fi în nici un fel eliminat, doar decît să fie într-o oarecare măsură neutralizat, fiind suprapus cu un alt miros, mai potrivit, mai plăcut pentru om. Cu toate acestea, în practică, este o sarcină foarte dificilă.

Nu oricare producător reuşeşte să obţină acest efect, ca lichidul de parbriz să nu aibă un miros atît de înţepător, ci să emane mai degrabă un miros discret şi foarte uşor. Acest lucru necesită în acelaşi timp, ca parfumul să nu dăuneze sistemului de spălare. Apropo, mirosul lichidului poate, în mare măsură, să vorbească despre calitatea lui în general. Selectarea unei arome echilibrate este o sarcină consumatoare de timp şi semnificativ de costisitoare, şi să acorde atenţie cuvenită acestui lucru pot s-o facă doar producătorii mari, care au resurse suficiente pentru acest scop.

Unul din punctele de pregătire a autovehiculului pentru sezonul de iarnă este înlocuirea lichidului pentru spălarea parbrizului. Mulţi însă, acordînd mai degrabă atenţie la preţul produsului şi mirosul său plăcut, uită, în general, despre scopul principal al lichidului: să cureţe bine suprafaţa şi, în acelaşi timp, să nu îngheţe. În afară de aceasta, lichidul trebuie să fie nu doar inert faţă de vopseaua şi piesele din cauciuc, dar, de asemenea, inofensiv pentru însuşi proprietarul automobilului. Toate aceste caracteristici pot fi regăsite în lichidul de parbriz de iarnă LUXE.

Pentru producerea lichidului de parbriz sunt folosite mai multe tipuri de alcool, care au menirea să ofere produsului proprietăţi la temperaturi joase. Cu toate acestea, combinaţia optimă de proprietăţi, inclusiv  din punct de vedere al siguranţei pentru sănătatea omului, este lichidul pe bază de alcool izopropilic. El are un miros uşor de "vodkă", de aceea pentru atenuarea lui este nevoie de substanţe aromatizante în cantităţi minime. Căci, după cum se ştie, parfumul foarte puternic nu întotdeauna are un impact benefic asupra pasagerilor, în măsura în care multe persoane au ameţeli sau dureri de cap. În plus, mirosul puternic îi irită pe unii proprietari de automobile şi le încurcă să se concentreze, fapt ce afectează în mod negativ securitatea conducerii unităţii de transport.

Alcoolul este unul dintre principalele componente ale lichidelor destinate pentru temperaturi scăzute, de asemenea, el are şi unele proprietăţi de curăţare. Totuşi, pentru îndepărtarea murdăriei dificile, cum ar fi petele grase şi uleioase, smoală, produse de petrol, în lichidul de parbriz sunt adăugaţi şi agenţi activi de suprafaţă (surfactanţi) care sporesc capacitatea de curăţare şi îi conferă proprietăţi suplimentare. Surfactanţii permit de a înlătura cu  uşurinţă cele mai dificile pete, fără a lăsa urme pe suprafaţa parbrizului. Pe lîngă toate acestea, surfactanţii influenţează asupra caracteristicii lichidului care răspunde de formarea spumei. Aceasta din urmă trebuie să fie optimală. Spuma abundentă nu îmbunătăţeşte proprietăţile de curăţare, ci dimpotrivă este greu de înlăturat de pe suprafaţa parbrizului. Principalul este ca ea să asigure „ridicarea” murdăriei de pe suprafaţă, fapt ce permite obţinerea unei sticle curate fără ca aceasta să fie zgîrîiată de particulele solide (nisip, funingine, etc).

Lichidul de parbriz de calitate ar trebui să fie stabil din punct de vedere chimic şi să nu afecteze învelişul de lac şi vopsea, cît şi elementele din plastic, crom şi cauciuc ale vehiculului.

Toate lichidele parbriz de iarnă oferite de Aspokem sunt produse numai pe bază de alcool izopropilic inofensiv. În plus, aceste lichide fac faţă cu uşurinţă diferitor tipuri de murdărie şi protejează sistemul de îngheţ. Ele posedă un nivel optim de spumare. Lichidele au fost, de asemenea, supuse unei serii de teste speciale. De exemplu, lichidele au fost în contact direct cu suprafeţele de lac şi vopsea ale vehiculelor (testul ASTM 1882) şi cu elementele din plastic (testul Hella), demonstrînd proprietăţile sale de neutralitate faţă de elementele caroseriei autovehiculului.

În calitate de exemplu de lichide parbriz de iarnă Aspokem, să examinăm caracteristicile „BLUE” şi „SUPER BLUE”.

Deci, lichidul „BLUE”  -25 ° C, gata de utilizare,  (poate fi, de asemenea, utilizat în sistemul de curăţare al farurilor)  este un lichid care aproape că nu face spumă şi este pe bază de alcool izopropilic, conţinutul căruia cuprinde şi materiale polimerice. Lichidul posedă proprietăţi excelente de curăţare: spală murdăria, sărurile, stropii de pe asfalt, etc. Protejează sticla de îngheţ şi uzare.